Masuri de siguranta
Dragii noştri!
Abia aşteptăm să ne (re)vedem cu toţii! Ne găsiţi în continuare la Buşteni, în formulă completă, dar într-un peisaj şi mai plin de viaţă, şi mai verde!
Camerele noastre, pline altă dată de musafiri, acum sunt goale… Am luat cu toţii o pauză în aceste săptămâni de pandemie, chiar şi natura a avut un mic răgaz, în care parcă şi-a refăcut puterile, iar acum începe să ne arate câte minunăţii ne înconjoară.
Ştim că vă doriţi o vacanţă departe de stres şi probleme, iar pensiunea noastră este locul perfect! Precizăm că am început deja să ne pregătim de musafiri şi iată ce măsuri vom lua pentru siguranţa tuturor:
1. La check-in
– Recepţionerul vă va adresa câteva întrebări referitoare la istoricul dumneavoastră în ceea ce priveşte potenţiale legături cu cazuri de infecţie COVID-19. Staţi liniştiţi, nu vă vom invada intimitatea şi nici nu vom fi indiscreţi.
– Vi se va lua temperatura cu ajutorul unui termometru non-contact infraroşu.
– Veţi primi măşti de protecţie. Se vor asigura câte 2 măşti/cameră.
2. Curăţenie şi amenajare
– Vom dezinfecta camerele şi spaţiile comune cu biocid.
– Vom pune la dispoziţia persoanelor cazate dezinfectant.
– Spaţiile de recreere şi mesele vor fi reamenajate, pentru a permite distanţarea fizică menţionată de autorităţi (1.5-2 metri).
3. Personal
– Personalul nostru va purta tot timpul măşti de protecţie.
– Discreţia va fi, ca întotdeauna, una dintre principalele noastre caracteristici.
Vrem să vă simţiţi ca acasă la pensiunea noastră şi să aveţi un sejur cât mai relaxant. De aceea, dorim să vă asigurăm că respectăm toate procedurile indicate de autorităţi şi actualizăm în permanenţă protocoalele de aplicare. De asemenea, suntem deschişi sugestiilor pe care ni le veţi face, pentru ca vacanţa să vă fie cât mai sigură şi mai liniştită!
Abia așteptăm să ne vedem sănătoși și mai fericiți!